Băiuțeii

Filip Florian, Matei Florian, Băiuțeii Polirom, 2007

 Citită: de pe 1 pe 6 mai 2013

 Votul meu: 4/5 stele

 

Et in Arcadia ego !

Ei da, și eu l-am iubit pe Rahan şi l-am urmărit cu entuziasm prin hățișurile limbii franceze, și eu mi-am hărțuit fără milă vecinii, și eu am construit cazemate și l-am imitat pe Old Shatterhand și-am hălăduit pe Drumul Taberei poate chiar cu Filip și Matei.

Si eu, adică, mi-am retrăit copilăria în paginile acestei «autoficțiuni» (ca să folosesc un termen dubrovskian) și pentru mine componenta nostalgică a pus în umbră, pentru o vreme, celelalte înțelesuri.

Scrisă pe două voci care se contrazic, se tachinează și se completează neîncetat, dar al căror timbru e mereu distinct, Băiuțeii este mai mult decît o carte despre copilul universal (ca să folosesc o formulă școlărească), deși universul lipsit de griji al copilăriei este schițat cu umor într-o parodie duioasă a modelelor, blocul D13 substituind Humuleștii, iar apartamentul 40 casa părintească.

Dar cele două voci narative aparțin unor vîrste diferite, deci unor perspective diferite, și dacă Matei se poate încă refugia în lumea dintre realitate și vis, populată de omuleți la borcan și de păpuși de sacrificiu, Filip se confruntă, la intrarea în adolescență, cu desacralizarea unui mit: unitatea și siguranța familiei, a cărei imagine derizoriu idilică servește de propagandă în cărțile școlare:

«Tata merge pe tractor/ Mama cozonaci ne face/ Si noi învățăm cu spor/ Cînd e pace.»

Într-o lume în care imaginea arhetipală a tatălui se prăbușește de pe cal (sau de pe tractor), rolul fratelui devine fundamental, iar tema iubirii frățești capătă accente de nebănuită profunzime, amintirile se împart la doi și se confundă între ele, rolurile și perspectivele se schimbă și se negociază, pe măsură ce, la fel ca-n L’échappée belle a Annei Gavalda, iubirea dintre frați devine unicul reper imuabil într-o lume nesigură, schimbătoare, pe picior de plecare.

No ratings yet - be the first to rate this.

Add a comment

You're using an AdBlock like software. Disable it to allow submit.