nymphette_dark99

Cristina Nemerovschi, nymphette_dark99, Herg Benet, 2013

Citit de pe 1 pe 11 octombrie 2013

Votul meu : 4/ 5 stele

După confesiunea prezumțioasă, ascunzînd un dispreț arogant pentru toate nimfetele lumii a lui Humbert, a venit rîndul Lolitei să-și spună povestea. Lolita, on the road prin țară și amintiri, Lolita în război cu toată lumea, Lolita în limbo, nici fetiță, nici femeie, care spre deosebire de Holden, nu mai poate rămîne copil, deși, ca și el, disprețuiește adulții, pe care-i include în „…turma religiei lui „așa se face”…”

Căci romanul nymphette_dark99, urmărind peripețiile unei zile din viața tinerei de 13 ani Vicky, dezvoltă tocmai această temă a refuzului adaptării adolescentului într-o lume care-i apare înspăimîntător de crudă, de apatică, dar mai ales de imbecilă:

„Bine că măcar mai diferă culoarea părului la oameni, altfel i-am confunda dracului pe toți, dacă ar fi să ne luăm numai după cum gîndesc sau se chinuie s-o facă.”

Este o călătorie inițiatică, desigur, pe două planuri temporale: al prezentului, în care Vicky întîlnește tot felul de personaje bizare sau numai proaste, pe care le ia în râs, le torturează sau doar se folosește de ele, și al trecutului, căci diversele aventuri îi amintesc altele, întărindu-i convingerea că are dreptate să fie în război declarat cu toată lumea: cu părinții (capra și șobolanul) care nu o înțeleg și nu-si exercită autoritatea părintească așa cum ar trebui, preferînd să închidă ochii atunci cînd ceva neplăcut se întîmplă, cu profesorii care se încăpățînează să impună modele demodate, fără să facă efortul de a-i înțelege pe adolescenți, cu societatea care promovează cu nepăsare non valori, într-un cuvînt, cu o  întreagă țară de „ciorditori jegoși, retardați și triști.”  

Cu un curaj dismulînd disperarea, Vicky ia lumea în piept, afișîndu-și disprețul față de ea printr-un vocabular colorat, dezinhibat, adesea argotic, și printr-un comportament sfidător, adesea agresiv. Alături de ea sînt (sau crede că sînt) fratele ei Tedy, prietena ei Coco și iubitul ei Dev. Împreună trăiesc într-un prezent perpetuu, în care nimic nu e interzis, în care convențiile sociale sunt abolite, iar sexul, drogurile si crima devin arme într-o nouă disidență:

„E atît de înfiorător de trist să constați că trăiești într-o lume în care cei mai mulți oameni n-au ucis niciodată pe nimeni. O lume cu oameni anesteziați, lipsiți de coaie și atît de proști încît nu se pot dedica nici măcar urii lor. Mereu am avut senzația ca lașitatea pute, că are un miros ca de varză stricată.”

Cinismul, sarcasmul, atitudinea sfidătoare a eroinei au, bineînțeles, și o altă explicație decît dorința de a fi altfel, iar deviza „Live fast, die young, bad girls do it well” ascunde o Întîmplare ale cărei detalii nu le știe nimeni, și pe care ea însăși încearcă să le uite. Întâmplare pe care simte nevoia uneori să o transforme în epifanie nu pentru a se justifica, ci pentru a putea merge mai departe:

„Întîmplarea nu fusese ceva nasol sub toate aspectele. Faza e că, la cîteva săptămâni după ce trecuse, si după ce începusem cît de cît să o uit, mi-am dat seama că se schimbase felul în care priveam oamenii. Mi se păreau prosti. Prosti, neinteresanți și caraghioși.”

Așa s-ar putea explica, pe lîngă dispreț, desigur, cruzimea mutilărilor: ca o reiterare a Întâmplării, acum cu ea în poziție de forță, ca o pedeapsă a lumii absurde în care orice se poate  întîmpla, deci nimic nu e cu adevărat irevocabil, iremediabil, o lume rămasă la nivelul „protogusturilor”, al cărei zeu, televizorul, a înlocuit pînă și relațiile de familie, o lume defectă, inferioară, căreia eroina refuză orgolios să-i aparțină:

„De n-am deveni normali… orice, numai să nu devenim scîrboși si normali”

Prezentul perpetuu în care se complace (sau se refugiază) Vicky, este însă iremediabil anulat de revelația din finalul romanului, că Întîmplarea n-a fost chiar atît de întîmplătoare. În fața trădării neașteptate, perspectiva se schimbă dramatic, inițierea brutală negociind provizoratul zilei de azi pentru speranța firavă că ziua de mîine ar putea repune lucrurile pe făgașul cunoscut:

„Mîine o să fie nisip ud, o să fie frig ca dracu’ si o să bem bere zgribuliți. Mîine o să fim împreună. O să fie cea mai tare zi din viața noastră. O să fie. Mîine. Vai, cum poate să sune.

Mîine.”

La urma urmelor, tomorrow is another day, nu-i așa?

5 votes. Average: 5.00 / 5.

Comments (2)

Stela
  • 1. Stela | Tuesday, 02 December 2014
Acum am descoperit ca recenzia mea este amintita (printre altele pe site-ul oficial al autoarei, aici:

http://cristinanemerovschi.ro/articole/carti/nymphette_dark99/recenzii-nymphette_dark99/page/4#feed
solar jar
  • 2. solar jar (link) | Wednesday, 28 February 2018
Solar Jar Light, Wholesale Various High Quality Solar Jar Light Products from Global Solar Jar Light Suppliers and Solar Jar Light Factory,solar lights outdoor, at Amazon!

Add a comment

You're using an AdBlock like software. Disable it to allow submit.